De-ar fi să-mi spui că vii în miez de noapte
N-aş zice vreodată să nu vii,
Ba chiar te-aş îndemna cu gând de fapte
Să nu te-abaţi din drum, să nu-ntârzii.
Acelaşi gând din ultima chemare
Ce nu-mi lăsa motive să m-ascund,
Va fi, din nou, motiv de întâmplare
Ca să mă simţi neobosit, profund.
Mereu, mereu, o ploaie de dorinţe
Se va voi un clar consens de rod,
Dând fanteziei rosturi şi tendințe
De podium ori de simplu eşafod.
În ochii tăi se vor aprinde stele
Să pot ţinti al clipei ţel sublim,
Când, liberi de extremele rebele,
Uniţi, în trupul tău, va fi să fim.
Te vei dori un vers de poezie
Înscris firesc în pântecu-ţi flămând,
Spre a-l păstra-n deplina-i frenezie
Ca adevăr al unui ultim gând.
Şi am să scriu, la fel, fără de grabă,
Dând literei şi un contur rotund,
Iar tu, punând accente pe silabă,
Vei spune cât şi unde să pătrund.
Cu adevăru-n faţă, în veştminte
N-ai să doreşti deloc să te mai ştii,
Ca poeziei tu să-i dai cuvinte
Voind o carte-ntreagă să devii.
