Mereu găseşti să-ţi pui câte-o-ntrebare
Chiar dacă ştii că are rost banal,
Însă tot uiţi, tot mai mereu, se pare
Să-ţi ai reper momentul crucial.
Vii printr-un timp ticsit de amănunte
Ce drumului i-au dat un vag contur,
Lăsând idei ce-au vrut să se confrunte
Cu rolul decăderii în sperjur.
Şi fugi, tot fugi, crezând că fugi de mine,
Sau crezi că adevăruri îţi ascund
Când tu, de fapt, mă vrei simţit în tine,
Mă vrei năvalnic, posesiv, profund.
Dorul de vise îţi acordă şanse
Pe tine, prin ce eşti, să te-nţelegi,
Punându-te-n răscrucile de transe
Ce sunt fărădelegi mizând pe legi.
Dar limita firescului nu piere
Când faptelor te dai cu concret,
Lăsându-mi sânii praguri şi repere
Realului discret şi indiscret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu