De tine-mi este dor ca de-o idee
Ce vine de demult înspre mai mult,
De tine, o minune de femeie,
Ce-mi pierde traiul zbaterii-n tumult.
Mi-e dor de fapte, îmi e dor de viaţă,
Cu tine timpul să-l mai las uitat,
Sub semn de zori de zi şi dimineaţă
Ori de amurg şi vreme de-nnoptat.
Din vremuri care vin îmi eşti lumina
Ce defineşte rostul de a fi,
Când tu mă vrei coroana şi tulpina
Prin rădăcini ce-n tine se vor şti.
Cuvintele puţine mai pot spune
Din cele ce prin tine prind contur,
Când zorii zilei noaptea vor supune
Lăsându-mă să văd ce am în jur.
Şi-mi este dor, un dor de totdeauna,
De tine şi de-al nopţilor firesc,
De-a fi noi doi, privind înspre furtuna
Şi norii ce, mereu, ne ocolesc.
