Să te duc, iubito, vreau, la munte,
Într-un fel ce nu-l explic, atipic,
Vreau să te dezbrac de amănunte,
Gândul prea complex să îl simplific.
Şi, simţind răcoarea pe-nserate,
Tu să-mi fii supusă şi fierbinte,
Dându-mi definiri controversate
Faptelor ştiute dinainte.
Dintre toate câte ne-au fost date,
Vise să avem de împlinit,
Fără de cuvinte căutate
Sau de timp, de-a dreptul, irosit.
Să te duc, iubita mea, la munte,
Într-un loc ştiut numai de noi,
Să-mi dispară cutele din frunte
Întru nemurirea vieţii-n doi.
Numai noi să ştim, în miez de noapte
Că nimic nu poate fi schimbat,
Şi vom fi săvârşitori de fapte
Spre o cale simplă de urmat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu