În trecere, văd veşti, ce-mi spun de tine,
Şi despre cum va fi să ne găsim
Ştiind că totul, nouă, ne revine,
Ca noi, ai nopţilor, mereu, să fim.
Mi te vestesc ideile fugare
Prin evidenţe ce trăiri extrag
Venite parcă dintr-o întâmplare
Ce ţintuieşte înţelesul vag.
Ideea ni-i, de mult de tot, vestită,
Dar am pierdut-o noi, printre uitări,
Când nu voiam să ne-o avem ispit
Şi nici prevestitoare de-ntrebări.
A devenit acum, de drept, acută,
Şi graba ei ne vrea tot mai grăbiţi,
Lăsând în urmă calea cunoscută
De toţi ce noi ziceam că-s fericiţi.
E timpul să devii o mărturie
A clipei de profund, extrem, însemn
Când vei dori urmarea datorie
A nopţii şi a pasului solemn.
