Dovadă de mărturie

E timpul de răsplată, știi prea bine,
Ideea e deja la tine-n gând,
Dorința-ți e de-acum a-mi aparține,
Mă vrei, în tine, totdeauna existând.

Ți-arată sânii graba-ți tot mai mare
De a-i avea sub pieptul meu striviți
Și-a mă privi când pasul de-nălțare
Va răzbuna atâția pași fugiți.

Iar pântecul îți este mărturie
Că tot ceea ce îți era doar vis
Acum aștepți ca adevăr să fie,
Și-aștepți să-ți fiu ceea ce ți-ai promis.

Ca ajutor ți-s coapsele dovada
Că sunt pornite în a fi reper
Primilor pași zoriți pe estacada
Ce pe-amândoi ne poate duce-n Cer.

Mi te dorești și plată și răsplată,
Și chiar așa cum îți dorești va fi,
Va fi mereu la fel ca prima dată,
Mereu în carnea ta mă vei simți.

Ispită ispitită

Frumoasă ești, chiar dacă, îmbrăcată
Ești, spre vederea lumii, mult schimbată...
Dar pentru mine tot mai bine-i goală
Când nu dai omenirii socoteală...

Și-așa ușor e să-mi devii ispită
Când de pornirea mea ești ispitită,
Că nu mai e doar simplă întâmplare
La amândoi lipsirea de răbdare...

Devii și cu grăbirea mea complice
Când timpul nu mai vrea să se implice,
Lăsând dorinței forța să excludă
Ideea de forțare sau de trudă...

Privirii mele ochii-ți sunt vestire
De adevăr, de vis, de dăruire,
Când așteptarea-ți se trasformă-n șoapte,
În plină zi ori înspre miez de noapte...

Mereu îmi dai prilej să-mi fii frumoasă,
În goliciunea-ți mult prea grațioasă,
Cu drept de a primi ce se cuvine,
Și-a mă-ncrusta ca semn distinct în tine...