Timpul ne cheamă... Nu te poţi ascunde,
Chiar dacă încă poţi să îl ignori,
Pornirile au rădăcini profunde
Ca razele ce stau ascunse-n nori.
Eu recunosc şi-ţi spun că-mi eşti chemare
Şi mi te-arăţi, aproape-n zori, în vis
Ca să-nţeleg că ziua este mare
Putând ajunge drum spre Paradis.
Ne dau târcoale gânduri paralele
Ce ni se ştiu repere pe un drum
Pe care noi, având idei rebele,
Vom merge, împreună, orişicum.
În intersecţii stăm de multă vreme,
Ştii că te văd aşa cum tu mă vezi
Prin ipoteza unor teoreme
În care-ţi ai motive să te-ncrezi.
Secrete n-am şi nu mai ai secrete,
Nici chiar trecutul nu mai e secret,
Ştiute ne sunt faptele concrete,
Pe-al lor făgaş ne punem iar, încet.
