un întreg predefinit,
Regăsiţi prin întâmplarea
adevărului dosit,
Dintr-o vreme neştiută
m-ai purtat, cu dor, în gând
Aşteptând o întâmplare
dintr-un prea firesc curând.
Când, şi cât, şi în ce formă,
timpul se va vrea urni?
Te-ntrebai în miez de vise,
fără a te mai gândi,
Dar voiai ca începutul
să îl ştii ca pas al meu,
Ca, apoi, continuarea
să o ai atu mereu.
Şi aşa a fost să fie,
cu îndemn ispititor,
M-am lăsat cuprins în tine,
devenind nemuritor,
Punând semn profund, hotarnic,
existenţial reper
Înspre-acel întotdeauna,
niciodată efemer.
Mult prea clar acum e totul
şi-ţi e clar cum îţi doreşti
Să fii una cu-nceputul
definirilor lumeşti,
Să îţi iei cât e nevoie,
ritmul să ţi-l ai cum vrei
Punând clipelor însemne
şi speranţelor temei.
Între alfa şi omega
va fi simplu de ales
Când puncta-vei începutul
cu totalu-i înţeles
Tu lăsându-mi să ştiu totul,
cheia porţii să mă simţi,
Unduindu-te ca valul
când urmarea o presimţi.
Punct punând în calendare,
evitând să îl ignori,
Vei lăsa totuşi speranţei
visul unor noi fiori,
Ziua, în plină lumină
soarele îl vei umbri,
Noptea, sub umbriri de stele
ca o stea vei străluci.
Iar în zori, după furtună
nume nou va fi să ai,
Prin contraste de cutume
rosturi umbrelor să dai,
Prevalâdu-te de-al clipei
rol, cu totul novator,
Timpului vei fi deviză
şi motiv de viitor.
Mai mereu, ca întâmplare
te vei şti consemn concret
Începutului de noapte
fără urme de regret,
Evidenţei definite
de mai mult şi mai frumos,
De trăire a-mplinirii
în urcuş vertiginos.
