Simplu, Liei
N-aveam trecut de nici măcar o clipă,
Doar gândul ne-avusese în idei,
Când n-ai mai vrut a timpului risipă
Şi m-ai dorit, prin faptă, ca temei.
Nici vorbele n-au fost prea multe spuse,
Când, goi, în crucea vieţii ne-aşezam,
Voindu-ne dorinţele reduse
Împreunând ceea ce-n fapt eram.
Trecusem pragul, mă ştiai în tine,
Sânii-ţi voiai de pieptul meu striviţi,
Simţind că e normal şi se cuvine
Să fim, şi prin urmare, reuniţi.
În profunzimi, în pântecu-ţi fierbinte,
M-ai vrut ca semn rămas definitiv,
Când şoaptele-ţi lipsite de cuvinte
Aveau acea idee ca motiv.
Şi-am devenit o primă semnătură
În cartea ce ştiai că o să fii,
Dar şi model concret de anvergură
A ceea ce, fireşte, astăzi ştii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu