Recurs de toamnă

Din seara întâmplării,

Claudiei

În toamna cu schimbări prea importante,
Când mă credeam cu totul rătăcit,
Când veștile-mi veneau prea disonante,
De nicăieri trăirii te-ai ivit.

Puține-au fost ideile abstracte
Ce se voiau deschidere de drum,
Că altele, concrete și exacte,
Le-au aruncat în urmele de scrum.

Era deja, în juru-ne doar ceață,
Vânați fiind de-al dimineții frig
Ce îngropa dorințele în gheță
Singurății să îi dea câștig.

Ne amăgeam, spunând că e departe
Momentu-n care vom sări un prag,
Ca dincolo de viață și de moarte
Să dăm nehotărârea în vileag.

Dar timpul, prin motivele extreme
Fire în patru-a vrut a împleti,
Punându-ne în față vechi dileme
Să le putem temeinic defini.

Și încă era toamnă... Drum prin ceață
La ceas de seară mi l-a vrut parcurs,
Ideea că o nouă dimineață
Va fi instanța unui nou recurs.

Așa s-a vrut, tot într-un prag de seară
Să nu mai fii cuprinsă de-ntrebări,
Simțind că viața-n forma ei primară
E plină de ispite și chemări.

Cu trupul tremurând, nehotărârea
Ți-ai alungat-o între vechi trăiri,
Luându-ți martor sacru hotărârea
De-a fi stindard al clipei de-mpliniri.

Și cum nimic n-avea spre-mpotrivire,
Păream a fi la margine de lumi
Când mă simțeai, trecând fără oprire,
De pragul ce doreai să ți-l asumi.

În jur n-a fost chiar nimeni să ne vadă
Când mă-ncrustam în pântec drept însemn
Și sânii mi-i lăsai întru dovadă
Că-ți e dorința adevăr solemn.

În clar consens cu spusele concrete,
Într-un sfârșit de toamnă schimbător,
Pornirile au vrut să se repete
În tot firescul mult convingător.

Iar repetarea și-a dorit urmare,
Și totul cum a vrut s-a petrecut,
Ascuns, sub paravan de întâmplare,
Prezentu-n viitor s-a prefăcut.

Prin semnul iernii ce-ncepea să vină
Semnul de simțeai c-a încolțit,
Dându-ți de știre pavăza divină
Ce-n tine-n mod lumesc s-a înzidit.