Timpul ne cheamă... Nu te poţi ascunde,
Chiar dacă încă poţi să îl ignori,
Pornirile au rădăcini profunde
Ca razele ce stau ascunse-n nori.
Eu recunosc şi-ţi spun că-mi eşti chemare
Şi mi te-arăţi, aproape-n zori, în vis
Ca să-nţeleg că ziua este mare
Putând ajunge drum spre Paradis.
Ne dau târcoale gânduri paralele
Ce ni se ştiu repere pe un drum
Pe care noi, având idei rebele,
Vom merge, împreună, orişicum.
În intersecţii stăm de multă vreme,
Ştii că te văd aşa cum tu mă vezi
Prin ipoteza unor teoreme
În care-ţi ai motive să te-ncrezi.
Secrete n-am şi nu mai ai secrete,
Nici chiar trecutul nu mai e secret,
Ştiute ne sunt faptele concrete,
Pe-al lor făgaş ne punem iar, încet.
07 octombrie 2021
13 septembrie 2021
Dovadă de mărturie
E timpul de răsplată, știi prea bine,
Ideea e deja la tine-n gând,
Dorința-ți e de-acum a-mi aparține,
Mă vrei, în tine, totdeauna existând.
Ți-arată sânii graba-ți tot mai mare
De a-i avea sub pieptul meu striviți
Și-a mă privi când pasul de-nălțare
Va răzbuna atâția pași fugiți.
Iar pântecul îți este mărturie
Că tot ceea ce îți era doar vis
Acum aștepți ca adevăr să fie,
Și-aștepți să-ți fiu ceea ce ți-ai promis.
Ca ajutor ți-s coapsele dovada
Că sunt pornite în a fi reper
Primilor pași zoriți pe estacada
Ce pe-amândoi ne poate duce-n Cer.
Mi te dorești și plată și răsplată,
Și chiar așa cum îți dorești va fi,
Va fi mereu la fel ca prima dată,
Mereu în carnea ta mă vei simți.
Ideea e deja la tine-n gând,
Dorința-ți e de-acum a-mi aparține,
Mă vrei, în tine, totdeauna existând.
Ți-arată sânii graba-ți tot mai mare
De a-i avea sub pieptul meu striviți
Și-a mă privi când pasul de-nălțare
Va răzbuna atâția pași fugiți.
Iar pântecul îți este mărturie
Că tot ceea ce îți era doar vis
Acum aștepți ca adevăr să fie,
Și-aștepți să-ți fiu ceea ce ți-ai promis.
Ca ajutor ți-s coapsele dovada
Că sunt pornite în a fi reper
Primilor pași zoriți pe estacada
Ce pe-amândoi ne poate duce-n Cer.
Mi te dorești și plată și răsplată,
Și chiar așa cum îți dorești va fi,
Va fi mereu la fel ca prima dată,
Mereu în carnea ta mă vei simți.
03 septembrie 2021
Ispită ispitită
Frumoasă ești, chiar dacă, îmbrăcată
Ești, spre vederea lumii, mult schimbată...
Dar pentru mine tot mai bine-i goală
Când nu dai omenirii socoteală...
Și-așa ușor e să-mi devii ispită
Când de pornirea mea ești ispitită,
Că nu mai e doar simplă întâmplare
La amândoi lipsirea de răbdare...
Devii și cu grăbirea mea complice
Când timpul nu mai vrea să se implice,
Lăsând dorinței forța să excludă
Ideea de forțare sau de trudă...
Privirii mele ochii-ți sunt vestire
De adevăr, de vis, de dăruire,
Când așteptarea-ți se trasformă-n șoapte,
În plină zi ori înspre miez de noapte...
Mereu îmi dai prilej să-mi fii frumoasă,
În goliciunea-ți mult prea grațioasă,
Cu drept de a primi ce se cuvine,
Și-a mă-ncrusta ca semn distinct în tine...
Ești, spre vederea lumii, mult schimbată...
Dar pentru mine tot mai bine-i goală
Când nu dai omenirii socoteală...
Și-așa ușor e să-mi devii ispită
Când de pornirea mea ești ispitită,
Că nu mai e doar simplă întâmplare
La amândoi lipsirea de răbdare...
Devii și cu grăbirea mea complice
Când timpul nu mai vrea să se implice,
Lăsând dorinței forța să excludă
Ideea de forțare sau de trudă...
Privirii mele ochii-ți sunt vestire
De adevăr, de vis, de dăruire,
Când așteptarea-ți se trasformă-n șoapte,
În plină zi ori înspre miez de noapte...
Mereu îmi dai prilej să-mi fii frumoasă,
În goliciunea-ți mult prea grațioasă,
Cu drept de a primi ce se cuvine,
Și-a mă-ncrusta ca semn distinct în tine...
20 august 2021
Recurs de toamnă
Din seara întâmplării,
Claudiei
În toamna cu schimbări prea importante,
Când mă credeam cu totul rătăcit,
Când veștile-mi veneau prea disonante,
De nicăieri trăirii te-ai ivit.
Puține-au fost ideile abstracte
Ce se voiau deschidere de drum,
Că altele, concrete și exacte,
Le-au aruncat în urmele de scrum.
Era deja, în juru-ne doar ceață,
Vânați fiind de-al dimineții frig
Ce îngropa dorințele în gheță
Singurății să îi dea câștig.
Ne amăgeam, spunând că e departe
Momentu-n care vom sări un prag,
Ca dincolo de viață și de moarte
Să dăm nehotărârea în vileag.
Dar timpul, prin motivele extreme
Fire în patru-a vrut a împleti,
Punându-ne în față vechi dileme
Să le putem temeinic defini.
Și încă era toamnă... Drum prin ceață
La ceas de seară mi l-a vrut parcurs,
Ideea că o nouă dimineață
Va fi instanța unui nou recurs.
Așa s-a vrut, tot într-un prag de seară
Să nu mai fii cuprinsă de-ntrebări,
Simțind că viața-n forma ei primară
E plină de ispite și chemări.
Cu trupul tremurând, nehotărârea
Ți-ai alungat-o între vechi trăiri,
Luându-ți martor sacru hotărârea
De-a fi stindard al clipei de-mpliniri.
Și cum nimic n-avea spre-mpotrivire,
Păream a fi la margine de lumi
Când mă simțeai, trecând fără oprire,
De pragul ce doreai să ți-l asumi.
În jur n-a fost chiar nimeni să ne vadă
Când mă-ncrustam în pântec drept însemn
Și sânii mi-i lăsai întru dovadă
Că-ți e dorința adevăr solemn.
În clar consens cu spusele concrete,
Într-un sfârșit de toamnă schimbător,
Pornirile au vrut să se repete
În tot firescul mult convingător.
Iar repetarea și-a dorit urmare,
Și totul cum a vrut s-a petrecut,
Ascuns, sub paravan de întâmplare,
Prezentu-n viitor s-a prefăcut.
Prin semnul iernii ce-ncepea să vină
Semnul de simțeai c-a încolțit,
Dându-ți de știre pavăza divină
Ce-n tine-n mod lumesc s-a înzidit.
19 august 2021
Început fără trecut
Simplu, Liei
N-aveam trecut de nici măcar o clipă,
Doar gândul ne-avusese în idei,
Când n-ai mai vrut a timpului risipă
Şi m-ai dorit, prin faptă, ca temei.
Nici vorbele n-au fost prea multe spuse,
Când, goi, în crucea vieţii ne-aşezam,
Voindu-ne dorinţele reduse
Împreunând ceea ce-n fapt eram.
Trecusem pragul, mă ştiai în tine,
Sânii-ţi voiai de pieptul meu striviţi,
Simţind că e normal şi se cuvine
Să fim, şi prin urmare, reuniţi.
În profunzimi, în pântecu-ţi fierbinte,
M-ai vrut ca semn rămas definitiv,
Când şoaptele-ţi lipsite de cuvinte
Aveau acea idee ca motiv.
Şi-am devenit o primă semnătură
În cartea ce ştiai că o să fii,
Dar şi model concret de anvergură
A ceea ce, fireşte, astăzi ştii.
15 august 2021
Corolar de-mpreunare
Din visul trecutului,
Ionelei
Din începuturi mi te-ai vrut mireasă,
Și nu te-ai vrut fugind spre nicăieri,
Făcându-mă să spun că nu îmi pasă
De tot ce-a fost trecutu-mi cu poveri.
Aveai știute multe amănunte
Și ți-ai dorit mai mult să mă cunoști,
Când hoinăream pe crestele de munte
Ca nu cumva să nu mă recunoști.
Gestului meu pe loc ai vrut răspunde
Când pragul de-nceput ți-l arătam,
Sub haine nevoind a te ascunde,
Lăsându-mă să iau tot ce voiam.
N-aveai motiv să vrei să ne oprească
Un amănunt de alții inventat,
Știind că și pornirea mea-i firească,
Cum și momentul faptei ne e dat.
Nu ne-am oprit, aveam doar o dorință
Să ne rămânem veșnic amintiri
Având neprihănirea în conștiință
Ca pas dintâi al unei mari iubiri.
Al tău eram și mă păstrai în tine,
Lipsindu-te de teama de urmări,
Ca eu să știu că tu-mi vei aparține
Chiar și de viața ne-ar sorti schimbări.
În sânge m-ai înscris, pe totdeauna,
Ca și însemn complet identitar,
Să nu mai poată ura sau minciuna
A te dori cu rol duplicitar.
De-atunci, zi după zi, fără sfială
Vederea lumii nu te-a mai oprit
Să fii dorinței, în simțiri, loială,
Dându-mi dovezi că sunt mereu dorit.
Zi după zi, și noapte după noapte,
Împreunării drumuri îi găseam,
Când sânii tăi, ca două mere coapte
Motiv de regăsire ni-i aveam.
Nu te voiai s-asculți de-mpotrivirea
Celor ce-n cale te puteau opri,
Voiai să știi că-ți împlinești menirea
Fiindu-mi dar în fiecare zi.
Și mi-ai fost dar și-ai fost dăruitoare
De clipe cu urmări firești de rod
Prin corolarul lacrimei de soare
Ce morții îi devine eșafod.
Mereu a fost continuă chemarea
De-ați desluși al viselor mister
Și a găsi în ceruri împăcarea,
Când pântecu-ți m-avea în el reper.
Cum și-a dorit așa s-a dat să fie,
Chiar îngerii și l-au avut altar,
Și mi s-a vrut și mie bucurie
Și pază contra trecerii-n zadar.
A fost motiv de vise și dorință
Și-a fost context de gând înălțător,
De elocvență-n fapte și-n credință,
De viață, totdeauna, dătător.
13 august 2021
Început cu rost puțin
Realului esențial,
Cristinei
De la-nceput ideea ți-a fost clară,
Oricât veneai să spui că tu nu vrei,
Simplele gesturi se porneau să ceară
Normalitatea simplelor idei.
Și pașii drumul s-au pornit să-l bată
Prin ploaia neștiutelor schimbări
Ce reușeau din cale să ne-abată
Sortite de fireștile-ntrebări.
Te întrebai mereu ce e cu mine,
Răspunsul prin tendințe-l căutai
Ca să-nțelegi de ce a fi cu tine
Era motiv de drum spre iad și rai.
Cumva subtil, o piatră de-ncercare
Ți-a fost cuvântul faptelor dintâi
Ca fără-mptriviri, fără răbdare,
Cu urmele-mi în tine să rămâi.
Mi te-ai lăsat vederii dezgolită,
Și m-ai lăsat să văd ce mult mă vrei
Cel știutor că nu îmi ești ispită
Ci gând și trup, cu rost și cu temei.
Lumina zilei te-arăta în fapte,
În temeri și în forme de mișcări
Ce-au luat amploare, mai târziu, în noapte
Când ochii-ți străluceau în așteptări.
Uitasei că aveai altă idee,
Că te-acuscundeai de al trăirii rost,
Și mă chemai, simțindu-te femeie
Să te coving că uiți tot ce a fost.
Uitării te-arătai cu grabă mare,
Și graba ne făcea să fim tandem,
Deși spuneai că-i simplă întâmplare
De-a-mi fi aproape orișicând te chem.
Găseam mereu, seară de seară, cale
Să depășim lumescul protocol
Ca prin idei cu sensuri radicale
Să reintrăm într-al trăirii rol.
Mereu găseam un dor nebun în tine,
De al mișcării ritm, necadențat,
Prin care mi-arătai că-ți aparține
Ideea de-mi fi dar din darul dat.
Timp prea puțin aveam de amănunte,
Nici de-a gândi și nici de-a plănui,
Că tot veneau dorințe să ne-nfrunte,
Să nu avem ceva a bănui.
Și-n tine a rămas să încolțească
Rodul firesc, de mai demult vestit,
Sedus de fapte să se împlinească
Sub semnul dezacordului grăbit.
Dar timpul n-a mai vrut să-i stăm în cale,
Era prea hotărât și prea grăbit
Să ne impună limite fatale
Din plus până în minus infinit.
Lipsiți de orizontul spre-nainte,
Ne-a fost să împărțim pe doi la doi,
Dând restului puținele cuvinte
Despre puțina viață dintre noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



